Hai cu noi în Cetățuie
Prin proiectul "Hai cu noi în Cetățuie", asociația noastră și-a propus și a reușit să facă cunoscută zona dealului Cetățuia și a ruinelor cetății din deal în rândul locuitorilor comunei (în special al celor tineri care n-au descoperit încă povestea), precum și al turiștilor care străbat potecile din zonă, pe trasee turistice deja marcate și cunoscute, atât pe jos cât și cu bicicletele.
Locul de legendă va fi promovat și pus în valoare atât pentru nevoia de cunoaștere a istoriei locale, cât și pentru farmecul legendelor de odinioară. Și cum altfel poate fi descoperită o legendă, dacă nu stând la o poveste, pe o bancă, la umbra brazilor din Cetățuie? Locul de popas și belvedere va deveni un punct de întâlnire pentru cei dornici de istorie, povești cu uriași, un pahar de apă rece de izvor și telemea de oaie de la ciobanii rășinăreni.

